Comments are off for this post

La revedere, Nea Gică !

Urme pe potecile vieții ...

Smile - Natalie Cole

Zâmbeşte, deşi te doare inima,
Zâmbeşte, deşi ţi se frânge inima,
Când sunt nori pe cer
O să treci peste asta.

Dacă zâmbeşti
În ciuda temerilor şi a suferinţelor,
Zâmbeşte şi poate că mâine
O să vezi soarele strălucind printre nori pentru tine.

Luminează-ţi chipul de fericire,
Ascunde-ţi orice urmă de tristeţe
Deşi o lacrimă poate fi mereu atât de aproape.

Atunci e momentul când trebuie să continui să încerci
Zâmbeşte, ce rost are să plângi?
Vei afla că viaţa merită trăită
Numai dacă zâmbeşti.

Image

          De câte ori mi se duc gândurile către Nenea Gică, așa cum îi spuneau companionii, nu pot să nu zâmbesc. Îl găseam de fiecare dată la Popești, ca pe un bunic fericit că i-au venit nepoții în vizită. Mândru, cu spatele drept și cu un zâmbet larg care-i lumina toată fața... "Haideți să vă fac o cafea, vreți? Vă fac eu de la mine, uite asta e cana mea, beți mai bine din ea"... și-apoi mergeam să-mi arate ce a mai făcut în ultima săptămână, ce vrea să mai schimbe, ce idee i-a mai venit... De fiecare dată găseam multe, multe îmbunătățiri: a început cu gardul, a trecut la grădină, apoi a vopsit magazinul, a eliberat magaziile, i-a învățat pe companioni cum să abordeze clienții și să negocieze avantajul nostru iar lista poate continua ..."Ascultă la mine, omul sfințește locul!"

          Un vechi proverb japonez spune că "Nici un fulg de zăpadă nu cade vreodată într-un loc greșit". Suntem suma oamenilor cu care ne-am întâlnit în viață și fiecare avem rolul nostru pe pământ.

          A fost nevoie, cu siguranță, că Gelu să fie fiul lui Nea Gică pentru a învăța să fie serios în ceea ce face, să-și iubească munca și să se implice din tot sufletul în activitățile pe care le-a început, la fel cum a fost nevoie să-l întâlnesc și eu pentru a învăța să nu stau niciodată cu capul plecat, să iau viața în piept fără să mă plâng, să accept că oamenii au și ei limitele lor dar, în același timp, e datoria noastră să-i învățăm mereu ... "Eei, doamnă, fac și copiii aștia cum pot, dar nu trebuie să-i lăsăm așa. Eu le zic tot timpul, măi copii, măi, nu putem lăsa așa, trebuie să facem ca la casa voastră...  încet, încet și cu răbdare și până la urmă iese.  Trebuie să știi cum să iei omul, am și eu oleacă de psihologie..."  Avea, nu oleacă de psihologie, avea toată psihologia omului care a învățat de la viață, a omului care nu renunță niciodată și care găsește mereu soluția, care îmbătrânește doar dacă stă degeaba și nu-și găsește și el un rost al său.

          Mulțumim domnule Gheorghe Nichițel că ți-ai făcut timp să ajungi și pe la noi! Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie toate câte le-am primit de la tine! Deși e o provocare, vom continua ce ai început  în ritmul pașilor tăi mari.

          Drum bun către Ceruri! Învață-i și pe îngeri să zâmbească din tot sufletu! Eu voi continua să zâmbesc de câte ori voi ajunge la Popești... fără să vreau gândurile mi se vor duce la bunul meu prieten, ce și-a lăsat urme adânci în sufletele noastre, iar tu vei zâmbi cu siguranță de Sus la noi.

Comments are closed.

at elit. vel, consectetur velit, mattis