Comments are off for this post

Portretul lunii : Théo, responsabil al serviciului solidaritate la Emmaus Europa (noie. 2018)

Ne întâlnim cu Théo...

Parteneri Emmaus Europa

Théo muncește în cadrul secretariatului Emmaus Europa, la Montreuil, lângă Paris. La Fundația Emmaus Europa, este unul dintre interlocutorii noștri frecvenți. Ne explică în ce consista munca sa și ne vorbește despre Emmaus la nivel european.

Bună Théo ! Poți să te prezinți ?

Am 24 de ani, am urmat cursurile facultățiii de inginer generalist la Lille (în Nordul Franței).
Pe timpul studiilor mele, am intrat repede si am activat într-o asociație de solidaritate
internațională, și astfel am dorit să lucrez, dupa terminarea facultatii , în acest domeniu.
Lucrez la Emmaus Europa de un an, ca responsabil al actiunilor de solidaritate.

 

Care este rolul secretariatului Emmaus Europa în mișcarea Emmaus ?

Secretariatul Emmaus Europa are drept scop să sprijine Emmaus Europa, adică, de fapt, ansamblul grupurilor europene, în acțiunile sale și viața sa internă. In esență, secretariatul susține grupurile europene, mai ales pe cele noi, care sunt pe punctul de a se naste sau pe cele care se dezvoltă si care au nevoie de ajutorul grupurilor mai experimentate ; grupurile
care ar dori să facă acțiuni la scară europeană ; grupurile care ar dori să împărtășeasca din
experiența lor în cadrul mișcării ; etc.

Celalalt scop al Emmaus Europa este de a construi o gândire comună a mișcării la nivel european, pentru a putea face pledoarie pentru tematicele pentru care grupurile acționeaza zilnic. Este o misiune a secretariatului , în egală masură, să sprijine pe Emmaus Europa în acest sens.

 

Care sunt misiunile tale ?

Personal, lucrez exclusiv pe animația internă a Emmaus Europa, pentru a sprijini grupurile în acțiunile lor de solidaritate unele față de altele.

Aceasta reprezintă animația unui program de solidaritate anual, care permite grupurilor să ceară sprijin financiar de la alte grupuri pentru realizarea unor acțiuni concrete; un program de transporturi care permite o mai bună repartiție a susținerii materiale, deoarece situațiile diferite in care se află fiecare grup nu le permit să colecteze la fel de multă de marfă fiecare dintre ele ; coordonarea saloanelor de solidaritate și a taberelor de vară, care sunt atât spații de schimburi de idei si experiență cât și de solidaritate ; și în sfârșit organizarea colectivelor geografice europene, care sunt grupurile de lucru care permit schimburile și organizarea solidarității în Europa.

 

Organizezi și participi la întâlnirile Colectiv europene. Poți să ne explici ce sunt ? La ce problematici încearcă să răspundă ? Cum le vezi evoluând?

Colectivele geografice europene sunt grupuri de lucru care se reunesc pentru a organiza solidaritatea în Europa. Sunt trei grupuri, focalizate respectiv pe nevoile grupurilor din Bosnia și Herțegovina, din Polonia și Ucraina, și din România.

Reprezentanții grupurilor Europei care doresc să se implice, se reunesc de două ori pe an pentru a discuta despre dezvoltarea grupurilor, despre nevoile lor de susținere și despre
posibilitatea de a se coordona pentru a realiza aceste susțineri, fie financiare, materiale,
tehnice… Dar mai ales, sunt momente importante de întâlnire și de schimb, care dau un intreg sens și bogăție solidarității în cadrul mișcării.

Sunt la Emmaus Europa doar de un an, si este greu să observ o adevarată evoluție. Din ceea ce am înțeles despre colective în momentul înfiintării lor, mi se pare că grupurile din Europa de Est, care erau considerate, tradițional, ca fiind cele “ajutate”, sunt astazi din ce in ce mai mult motoare ale acestor colective, ajutând la randul lor la crearea altor structuri. Solidaritatea de care vorbim nu mai merge, în mod caricatural, de Vest spre Est, ci este realizată de însăși grupurile din Est.

 

Tu, care are o viziune globală, care este viziunea ta a evoluției Mișcării Emmaus în Europa ? Cum este perceput ? Ce progrese/dificultăți vezi ?

Fără a fi direct implicat în pledoarie și in rețele europene, mi se pare că Emmaus Europa
beneficiază de o recunoștere destul de mare în aceste rețele.

Asociația este membru al mai multor rețele majore care lucrează pe probleme de sărăcie, migrație, economie circulară, etc. și experiența Emmausului este binevenită, pentru că sunt exemple directe și concrete de aplicație pe teren a valorilor purtate de aceste rețele. Asta este foarte important pentru a consolida pledoaria, altfel încât să fie pusă pe baze concrete.

În alt sens, una dintre dificultăți pentru Emmaus este tocmai să realizeze un consens comun al tuturor grupurilor și o adevărată pledoarie, pentru a promova alternativele noastre și a arata dimensiunea politică întreagă a acțiunii noastră. Prin aceasta, investiția în aceste rețele este in egală măsură plină de satisfactii pentru miscarea Emmaus. Intr-adevăr, acțiunile federației
Emmaus Europa sunt, înainte de toate, destinate grupurilor sale și este putină cunoscută
publicului larg.

Îți mulțumim călduros pentru timpul tău !

Comments are closed.

velit, felis adipiscing diam at elementum neque. libero Phasellus id, ut Donec