Întălnire cu Răzvan si Irina…
Răzvan este companion în centrul nostru rezidențial din Popești, iar Irina este companioană la Iași. Amândoi au mers cu Leïla, voluntara noastră în comunitatea Emmaus din Satu Mare, pe o perioadă de o săptămână, pentru a participa la activitățile lor și a observa funcționarea acestui “alt Emmaus”.
Aceștia ne-au vorbit despre șederea lor la Satu Mare și de asemenea ne-au vorbit despre viața lor de dinainte de a fi la Emmaus.
Cum s-a petrecut șederea voastră la Satu Mare ? Ce vreți să ne povestiți despre organizația dincolo ?
Răzvan : Comunitatea Emmaus din Satu Mare,este total diferită față de comunitățile noastre din Iași și Popești. Probabil și faptul că ei au sediul în oraș, iar comunitatea în care eu locuiesc se află într-un sat (Popești), contează foarte mult. Îmi place mult acolo. Dacă o sa mai am ocazia sa mai merg, o să mai merg.
Irina : Uao ! A fost foarte bine. Companionii sunt foarte prietenoși, responsabilii, la fel. Foarte bine. Există o comunicare foarte bună între ei. Cum spun eu ? Travail travail (munca munca).
Ce este diferit ?
Irina : Este oleacă diferit. Mult, de fapt. Mă refer la relațiile dintre companioni. Acolo este un mediu mai liniștit. Relațiile în munca sunt diferite.
Ce ai făcut acolo ?
Irina : Ajutam la veselă, să fac loc pe mese pentru veselă. Când mă ocup de veselă, știu cum trebuie să aranjez. Acolo, faceam asta. Voilà ! (Gata !)
Care a fost momentul vostru preferat ?
Răzvan : Momentul meu preferat la Satu Mare a fost de ziua lui Paul, când a trebuit sa ne organizam un pic. Şi acolo m-am implicat la prepararea prăjiturilor și la servirea sucurilor, tuturor celor care au fost la magazin.
Încă vorbesc cu companionii de acolo și m-au întrebat « Când mai vii ? Când mai vii ? ».
Irina : Am iubit asa de mult trenul, este atât de lung, am mers multe ore cu el. Am schimbat trei trenuri până la Satu Mare. Şi de câteva ori, mi-am zis « gata, am ajuns ». Nu, de unde ? Am vrut de câteva ori sa cobor iar controlorul a venit să închidă ușa. Am apasat, sa nu se închidă, și am coborât iar acesta ne-a zis:,, De ce coborâţi ? Nu este nimic aici. Hai să urcați, trebuie sa coborâți mai târziu,,. Am urcat din nou și am așteptat să ajung la destinație.
Răzvan, vrei să vorbești despre tine ?
Răzvan : M-am născut la Iași, iar înainte de a veni la Fundația Emmaus, am crescut într-un centru de plasament până la cincisprezece ani și jumatate, acolo l-am cunoscut pe Laurențiu (este acum co-responsabil în comunitatea Emmaus Iași, ed). Înainte sa ajungă la Emmaus, era asistent social la casa de copii unde am stat eu. Ajutându-mă foarte mult acolo. Mai târziu, am fost la o mănăstire într-o vacanță de vara, și m-am întâlnit din nou cu el. Când i-am povestit că nu aveam de muncă și nici unde să locuiesc, Laurențiu mi-a propus să vin la Fundația Emmaus. Atunci trebuia sa încep școala și nu avem nici o soluție. Eram în ultimul an de liceu, și trebuia sa dau bacalaureatul. Şi cred că asta a fost o decizie foarte bună pentru mine.
La Popești, mă ocup de bucătărie, pentru ca asta îmi place foarte mult.
Mă bucur că am făcut parte din proiectul de la Satu Mare. A fost o experientă foarte plăcută.
Ai mai fost în alte comunități Emmaus în România ?
Răzvan : Nu, doar la Satu Mare. A fost pentru prima dată când am mers în altă comunitate Emmaus. Aș dori să ajung și la Târgu Jiu. Dar nu știu dacă o să mi se mai ofere ocazia. Aș vrea să mai merg la Satu Mare, de exemplu, într-un stagiu de o lună, două, trei…
Şi în alte comunitati in Europa ?
Răzvan : Am fost la Salonul Emmaus din Paris două săptămâni, în 2013, dar n-am vizitat țara. A fost foarte frumos. Îmi place mult când lumea din Emmaus vine la Popești. Spre exemplu, cei cu care m-am întâlnit acolo, când vin la noi, mă întreabă dacă pot să traduc în limba franceză.(Răzvan vorbește foarte bine franceză, ed).
Şi unde ai învățat limba franceză ?
Răzvan : Am făcut două cursuri de franceză la Institutul francez, aici în Iași. Apoi a trebuit să învăț franceză la școală, pentru că am avut examen la bacalaureat. După ce am venit la Emmaüs am făcut cursurile. Am atestat, și diploma.
Irina, vrei să vorbești despre tine ?
Irina : Nu mai ții minte, am stat în stradă. Când am terminat clasa a VIII-a, m-am înscris la profesională. Când am ieșit din centru am stat în mai multe locuri, apoi am mers la gară în Iași.În prima seară a venit poliţia și m-a întrebat mai multe lucruri despre viața mea. Cum ar fi: că am terminat școala, că vin de la casa de copii și că acolo m-am întâlnit cu fete pe care le cunoşteam. Le-am mai zis că nu știu cât timp am stat în Târgu Cucu pe stradă, și am venit la gară sa găsesc un loc de munca.
Mă îmbrăcam ca un băiat. Am intrat într-un bar. Am întrebat, dacă pot să ajut cu ceva, ca să mănânc o pâine. Şi a zis că da. Mi-au pus mai multe întrebări, și au crezut că sunt băiat. Şi am zis “Nu, sunt fată. Mă cheamă Irina, și stau pe strada”. Dormeam în spatele gării. O doamnă m-a ajutat, mi-a adus o saltea să am pe ce dormi. Vreau să vă mai spun că am lucrat și într-un restaurant. Am învățat multe lucruri acolo. Am învățat ce este respectul.
Cum ai cunoscut Emmaüs ?
Irina : În 2001. Niște persoane au venit cu mâncare la gară. M-am întâlnit după cu Gelu (co-responsabil la fundația, ed). Familia lui a făcut mâncare pentru noi. Încă nu era făcută casa asta, casa Horia (casa comunității, ed). În fundație am venit în 2005.