Laetitia ne vorbește despre asociația Mergem și despre România
În noiembrie, Laetitia și Anne, membri al asociației Mergem, cu sediul la Bruxelles (Belgia), au venit sa ne viziteze la Iași și la Popești, și au rămas o săptămână cu noi.
Această vizită a fost o ocazie pentru a-i regăsi pe cei care le cunosc și pentru a face cunoștință cu alții… Am vorbit cu Laetitia, care nu este pentru prima dată în România.
Cum ai descoperit România ?
În anul 2002, am venit cu asociația Mergem pentru a aduce colete de haine și scrisori copiilor și tinerilor dintr-un centru de plasament din orașul Târgu Frumos, în regiunea Iași. Acești copii și tineri erau fini ale unor familii belgiene. M-am dus acolo să pregătesc tabăra mea de Cercetași, care avea loc câteva luni mai târziu, în acest centru de plasament, unde doream sa facem activități cu tinerii. Am descoperit România in camionetă, un drum de trei zile de la Bruxelles până la Iași.
În ce proiecte ai fost implicată ?
În urma taberei de Cercetași, am intrat în asociația Mergem, pentru că doream să prelungesc legătura cu acești tineri, si astfel legătura cu ei a devenit foarte puternică.. Am devenit responsabila parenajelor între familiile belgiene și acești tineri. Situația lor era grea în centru. Erau puțini bani, puțini angajați specializați , și o cerere afectivă foarte mare. Veneam în fiecare an în luna aprilie și în luna mai cu colete, scrisori a nașului sau al nașei lor, și bomboane. Sosirea noastră era un eveniment important.
Mai târziu, când această generație a plecat din centru, am decis să continuăm sprijinul nostru creând o echipă “După”. Acesta reprezenta un ajutor spre autonomie prin finanțarea închirierii de apartamente, supervizate fiind de la fundația COTE, un sprijin pentru proiectele personale ale tinerilor primiți la Emmaus (permis de conducere, probleme medicale…), ajutor financiar pentru programul“Prânzul de Noapte” (Maraude) de la Emmaus, ai carui beneficiari provin, adesea, din centrele de plasament.
Care au fost primele tale impresii ?
Primele mele impresii m-au marcat foarte mult… Descopeream, în cele din urmă, această țară despre care am auzit vorbindu-se atât de mult ! O țară greu de abordat pentru noi până la sfârșitul comunismului. România… a fost dragoste la prima vedere ! Peisajele , natura , tradițiile ei , modul de a primi oaspeții, limba ei, poezia ei, cântecele ei, spiritualitatea ei, istoria ei… Nu poți să pleci neatins, niciodată nu te lasă indiferent. Este o țară făcută de extreme, ceea ce o face atât de fermecătoare…
Cum ai păstrat legătura, care este angajamentul tău actual ?
Am păstrat legături foarte strânse de peste 15 ani cu mai mulți tineri. Cu atât mai mult cu cât , pentru parenaje, i-am fotografiat foarte mult. Era o sarcină importantă să păstrăm urme ale vieții lor. La momentul respectiv, tinerii n-aveau aproape nici o poză cu ei. Trebuie să ne imaginăm că, pentru ei, sosirea acestor colete și existența acestor momente de jocuri și de întâlnire era foarte așteptată. În 2002, chiar încă câțiva ani mai târziu, nu era internet, curierul nu ajungea, telefonul nu funcționa tot timpul și era foarte scump. Acestea generează legături foarte stranse când nu se poate comunica ușor și când revenim doar la fiecare șase luni sau fiecare an. Acum, există Facebook, care îmi permite să fiu la curent cu multă lume în România sau în străinătate. Mai trebuie să știm că viața lor a fost plin de ruperi, de abandonuri, de singurătate, de indiferență, de respingeri și de traumatisme. Nu era ușor să păstrăm o legătură, pentru ca adesea, ei credeau că îi vom părasi pentru că nu merită la fel de mult ca ceilalți. Și totuși, pot fi mândri de cine sunt ! Întotdeauna, am fost impresionată să văd că în ciudă acestor vieti grele, au dezvoltat talente incredibile : cântecul, muzica, desenul… că au doar nevoie să fiu exprimate. Am fost martori ai parcursului lor, și “ ei știu că știm”, asta țese legături unice.
Cum a evoluat situația României ?
România a trecut de la modelul comunist la capitalismul liberal și la o societate de consum excesivă. Pe scurt, de la o extremă la altă. In decurs de 15 ani, am observat metamorfoza orașului Iași. Intrarea României în Uniunea europeană a influentat mult această schimbare. Nu mai sunt copii străzii dar sunt persoane fără adăpost și persoane aflate în situații foarte precare. Clasa de mijloc a societății dispare. Intelectualitatea și forțele motrice ale țării au plecat să trăiască și să lucreze in străinătate. Situația politică s-a deteriorat. Or România este o țară bogată prin resursele sale naturale, cu un nivel de educație ridicat. Sunt foarte șocată când văd că se construiesc centre comerciale cu multe magazine străine, care sunt locuri în care ești împins spre consum. Adesea, îmi spun că persoanele bătrâne din România au trecut prin perioade atât de diferite, încât trebuie să fie greu pentru ele să se regăsească…….
Mai cred că există subiecte în România despre care nu se poate vorbi. Copiii, tinerii care au fost plasați în centre de plasament și case de copii, și tratamentele pe care le-au suferit rămâne încă un subiect tabu. Poate, este încă prea complicat, într-o țară care consideră copilul ca rege pe care doreste să-l satisfacă cu orice preț. Destul de des, tinerii nu știu istoria, și cred că situația lor este un pic vina lor. Iar, pentru memento, pe timpul comunismului, regimul a cerut femeilor să aibă copii, și mijloacele de contracepție și avorturile erau interzise, asta cu scopul să aibă o țară cu multă forță de muncă. Atunci, Statul s-a ocupat să crească acești copii când părinții nu-i doreau. “Suntem tatăl și mama poporului”, spuneau Ceaușescu și soția lui. Acum, societatea are un fel de datorie față de acești tineri, dar cred că mai trebuie mult timp pentru a deschide acest subiect.
Cat despre situația din centrele de plasament, aceasta a evoluat. Tinerii care sunt plasați în prezent sunt acolo din alte motive (probleme sociale, handicap…). Există personal specializat și mijloace financiare. Tinerii din generația pe care am cunoscut-o eu și alți membri de la Mergem sunt fie în străinătate, pretutindeni în Europa, fie au reușit reînserarea lor în societate și au creat o familie, fie sunt primiți în fundații ca Emmaus. În alte cazuri, unii sunt pe stradă și nu reușesc să se integreze însistemul clasic, iar cei mai “stricați” sunt în centre de reabilitare pentru adulți sau în azilul psihiatric.
Îți mulțumim Laetitia pentru această mărturisire foarte bogat. Îți dorim o bună continuare și… să ne revedem la anul ?