Ne întâlnim cu Mélodie, redactorul scrisorii lunii până acum

Pentru ultima mea experiența ca “redactor” a scrisorii lunii, imi fac “autoportretul” ! Luna viitoare, voi fi de partea cititorilor… dar înainte, o retrospectiva a anului petrecut ca voluntară în serviciu civic. Lectură plăcută !

Ce traseu m-a adus să fac un serviciu civic la Emmaus Iași?

Am 24 de ani, am o diplomă de master în domeniul gestiunii proiectelor și dezvoltare. Am cunoscut Emmaus făcând un stagiu în comunitatea Emmaus din Lyon, orașul meu de origine în Franța. Mi-a plăcut atât de mult, încât,  după aceea am rămas să-i ajut ca voluntar. În ianuarie 2017, am plecat la Brașov, pentru a face un stagiu de sfârșit de studii, într-o asociație românească. La sfârșitul stagiului meu, mi-am dat seama de două lucruri: doream  să rămân în România pentru a cunoaște mai bine țara, și doream să mă implic din nou în mișcarea Emmaus. Din fericire, Emmaus exista și în România ! Atunci, m-am dus sa vizitez comunitatea Emmaus din Iași. M-am întâlnit cu Gelu, care mi-a spus că ei căutau voluntari în serviciu civic. Astfel a continuat aventura mea românească…

Care au fost misiunile mele în cadrul fundației ?

In principiu, am fost recrutată pentru a dezvolta legăturile cu partenerii comunității și pentru a dezvolta comunicarea. Misiunea mea principală a fost: să redactez in fiecare lună revista „scrisoarea lunii” , să rămân în legătură cu partenerii financiari ai fundației și să-i informez despre activitățiile noastre, să administrez pagina de Facebook a fundației, să stabilesc parteneriate locale noi, să mă ocup de parteneriatul cu studenții din Iași, să organizez prezentări ale fundației în universități, să caut voluntari noi, să țin legătura cu ei… Dar la fundație, sunt enorm de multe lucruri de făcut și suntem o echipă mică, atunci, de fapt, toate lumea este polivalentă. Dau o mână de ajutor la magazin când este necesar, m-am ocupat de a organiza colțul nostru „librărie”, de exemplu. Fosta voluntară, Clémentine, propunea regulat companionilor excursii și activități culturale: acest proiect mi s-a părut foarte interesant, atunci l-am reluat. Am participat la evenimente locale, ca festivalurile și seminarul internațional francofon, și la evenimente regionale, ca de exemplu întâlnirile Colectiv Emmaus România.

Cu ce problematici legate de comunicare am fost confruntată ?  Cum ar putea evolua „scrisoarea lunii” din punctul meu de vedere?

Cum m-am ocupat de comunicare în cadrul stagiului meu la Emmaus Lyon, eram destul de încrezătoare în ceea ce privește misiunea mea la Iași, când am început. Chiar dacă n-am avut o pregatire în acest domeniu, am crezut că stăpânesc cel puțin ce are legătură cu rețelele sociale, cum trebuie sa fac pentru a atrage atenția oamenilor, etc. De fapt, este mult mai greu când schimbi țara !  Mai ales pe Facebook, oamenii nu reacționează la aceleași mijloace de comunicare, astfel câteva tehnici pe care le-am folosit cu succes în Franța n-au mers atât de bine aici în România. A trebuit să mă adaptez. De exemplu, clienții care vin adesea la magazin sunt oameni care au o anumită vârstă, în timp ce cei care ne urmăresc pe Facebook sunt mult mai tineri : cum trebuie să fac pentru a comunica cu aceste două tipuri diferite de public? Există un context pe care trebuie să-l observi. Și asta este valabil pentru a vorbi de mișcarea Emmaus în general, în România : este mai puțin cunoscută decât în Franța și chiar, constatăm destul de des un fel de neîncredere din parte persoanelor care nu cunosc, sau cunosc foarte puțin, mișcarea Emmaus. O asociație care are un magazin ? Este ciudat. Atunci trebuie să fim atenți când prezentăm activitatea noastră, să insistăm asupra faptului că n-avem nicio subvenție din partea statului, că companionii nu muncesc pentru a îmbogăți  Emmaus ci pentru ei, pentru comunitate. Din punctul meu de vedere, este important sa fim transparenți. Pentru a învăța să reacționezi bine, trebuie să înțelegi cum funcționează societatea românească, să te interesezi de istoria sa, sunt unele coduri de integrat. În caz contrar, riști ca mesajul tau să nu fie primit așa cum l-ai imaginat.

In ceea ce priveste revista, este un proiect plin de posibilități. Am discutat cu membrii echipei, și din această discuție au reieșit multe idei bune și pertinente. De exemplu, ne-am gândit la rolul pe care ar trebui să-l aibă revista : până atunci, tonul general era destul de simplu, scopul fiind să-i informăm pe cititorii noștri despre noutățile noastre. Și, dacă scopul ar fi să vorbim și de problematica noastră actuală, să imaginăm piste de gândire comune ? Poate, cititorii noștri, care fac parte și ei, în mare parte, din rețeaua Emmaus, au aceleași intrebări ca si noi. Atunci, revista ar putea să fie un punct de plecare pentru discuții, schimburi de experiență. Ar insemna să mergem mai departe decât scopul la care ne-am gândit la început – adică a menține legătura cu partenerii și persoanele interesate de acțiunea noastră. Aceste persoane au putea să devine subiecte, nu numai doar cititori. Aștept cu nerăbdare să văd cum evoluează revista !

Ce proiecte as fi preferat să pun în aplicare? Ce elemente au fost mai complicate ?

La magazin, mi-a plăcut foarte mult să urmăresc și să particip la evolutia vânzării de carte. Când am ajuns, în luna noiembrie 2017, erau doar câteva cărți la vânzare, în limba franceză în mare parte, puse pe o singură etajeră. Intro zi, am primit o donație consistentă de cărți, și acestea au fost puse într-un loc mai mare, pe mobile frumoase. Pentru că îmi place foarte mult să citesc, m-am bucurat să le triez, să le ordonez, încercând să le evidențiez. Este un colț mai liniștit decât restul magazinului, un pic retras, este odihnitor. Bine, chiar dacă trebuie să-l ordonăm foarte des… Stând mereu în acest spațiu, printre cutiile mele de cărți și stivele mele fără sfârșit, clienții au început să vorbească cu mine, să pună întrebări, chiar și, câteodată, să-mi ceară sfaturi ; este plăcut să creezi legături prin intermediul lecturii. Chiar și companionii, care au un interes scăzut pentru cărti, mare parte dintre ei, au venit să vorbească cu mine, câteodată, erau curioși să vadă ce făceam. Uneori, răsfoiau o carte sau două, erau momente de excepție, m-au marcat.

Și, bineînțeles, mi-a plăcut foarte mult să mă ocup de proiectul revistei “Scrisoarea lunii”. Când am ajuns, nu exista revista și atunci am avut o mare libertate pentru a creea forma, titlurile rubricilor, pentru a adăuga o parte din personalitatea mea. Este interesant, pentru că despre conținut, a fost într-adevăr un lucru de echipă, vorbeam între voluntare, și cu Gelu, și făceam lista evenimentelor care s-au întâmplat în timpul lunii. Te obligă să faci un pas înapoi, și în același timp, permite să fii informat de tot, chiar și de creșterea legumelor la Popești ! Dana, Leïla și Maureen m-au ajutat foarte mult pentru traducerea în engleză și româna. Nu o uit nici pe Iustina, trezorier al fundației, care corectează  de fiecare dată scrisoarea lunii în română, cu mare eficiență. Mi-a plăcut mai ales să mă ocup de rubrica “portretul lunii”, care constă în a realiza un „interviu” în fiecare lună cu o persoană apropiată de Emmaus : o voluntară, un companion, un partener… Am jucat puțin rolul jurnalistului. Este un lucru care necesită gândire, dar este atât de interesant ! Și în cele din urmă, am apreciat toate excursiile pe care le-am făcut cu companionii, chiar dacă era complicat de organizat câteodată. Acestea mi-au permis să-mi îmbogățesc cunoștințele despre cultura românească, și în plus, te întâlnești cu companionii într-un context diferit, înveți să îi cunoști mai bine.

In ceea ce privește momentele mai dificile, aș spune că este greu, câteodată, să fii acceptat de companioni, ca voluntară, și în plus franțuzoaică. Trebuie să le dai dovezi și să accepți să primești critice. Mai ales că, pentru că mă ocup mult de comunicare, eram mereu la birou , și mai puțin la magazin cu ei. Și lucrul de birou nu este foarte bine văzut … Dar pe urmă, când vezi că chiar ai reușit să construiești o relație solidă cu ei, sau doar când iti spun “mulțumim”, este atât de plăcut, pentru că nu este un bun câștigat de la început, încrederea se stabilește puțin câte puțin.

La început, înțelegeam cu greu când Gelu și Florin (ed : co-responsabili la Iași) vorbeau  câteodată despre “o mare familie” când se refereau la fundație. Chiar dacă se creează legături in timp, pentru mine, Emmaus este înainte de toate un spațiu profesional al cărui scop este să ajute persoanele vulnerabile. Cu puțin timp în urma, am vorbit din nou despre asta cu ei, și de aceasta dată, cred că am înțeles : chiar și pastrând distanța – și asta este necesar, de punctul meu de vedere, dacă vrem să realizăm o muncă eficientă -, nu este posibil să considerăm fundația doar ca un loc de munca. Muncim cu persoane care au suferit din lipsa familiei, și chiar dacă nu este scopul inițial, suntem un pic familia lor, în sensul în care suntem oamenii pe care companionii îi văd în fiecare zi a săptămânii, mâncăm cu ei, muncim cu ei, se încred în noi, și pe măsură ce înțelegem prin ce au trecut, legătura se țese. Chiar și în cadrul echipei salariate, ne sprijinim reciproc, ne implicăm toți foarte mult. Cât despre voluntari, suntem chiar și colegi de apartament ! Nu este un loc de munca clasic. Este mult mai bogat.

Care au fost amintirile care m-au marcat  ?

În primul rând, primul Colectiv România la care am participat, la Roanne, în Franța. Inca nu aveam început contractul meu în serviciu civic, dar, pentru că Colectivul a avut loc aproape de Lyon, unde trăiam, Gelu mi-a propus să particip pentru a vedea cum funcționează Emmaus în România și la nivel european, și pentru a mă întâlni cu partenerii fundației din Iași. Gelu, îți mulțumesc foarte mult pentru aceasta oportunitate ! A fost foarte interesant să descopăr actualitățile și dezbaterile, și dincolo de asta, mi-am dat seama că lucrurile evoluează , am văzut planurile de acțiune dezvoltându-se, și cât de imensă este mișcarea Emmaus. Într-adevăr, este motivant să faci parte dintr-un grup care muncește pentru a schimba lucrurile.

O altă amintire marcantă, este când am înțeles, informându-mă pe internet și citind cărți, vorbind cu companioni și salariați, care a fost viața pe care copiii au trăit-o în casele de copii sub Ceaușescu (ed : companionii au crescut în case de copii și centre de plasament, pe timpul dictaturii, în mare parte). Un acces limitat la educație, o precaritate cotidiană, fără dragoste… Acest lucru are în mod inevitabil repercusiuni chiar și atunci când devin adulți. Acum puțin timp în urmă, una dintre fetele companion a început lecții private de limba română și matematică cu o voluntară. A cumpărat un caiet și m-a impresionat foarte tare, pentru că l-a arătat tuturor și era foarte mândră. Când vezi ca unii copii se plâng că trebuie să meargă la școală și că această atitudine este considerată aproape ca ceva normal în societatea noastră privilegiată, o dată ce ai văzut o femeie bucuroasă de a învăța – șansă  pe care nu a avut-o când era mai tânără -, te pmpresioneaza. Și este aproape la fel cu interviurile pe care le am făcut cu companionii :  îți povestesc ce au trăit înainte să ajungă la Emmaus, și în față acestor povestiri, înveți de fapt să relativizezi problemele tale cotidiene. Societatea i-a dat la o parte, dar este impresionant să vezi la cât de multe au rezistat. Și în asta constă, Emmaus : ai oportunitatea de a găsi printre oamenii de obicei disprețuiți, o mulțime de motive pentru a vedea în ei ceea ce este frumos… mai mult decât pentru persoane foarte bine integrate în societate !

Acest an a fost excepțional. Mulțumesc Emmaus Iași !