L-am întâlnit pe cel care urma sa devină prietenul meu de suflet în Iași, în 1998. Eram studentă pe atunci și lucram în paralel la Școala specială din Târgu Frumos care avea aproape 400 de copii, toți băieți. Întâlnirea noastră a fost una excepțională întrucât misiunea pentru care David Warichet se afla în Iași atunci era de a face animație – cu un grup de tineri creștini din parohia Saint-Lambert – pentru copiii internați la spitalul Sf. Maria…iar eu i-am urmat toate zilele acelea, învățând de la ei entuziasmul de a te dărui.
Mai târziu am îndrăznit să-i încredințez povestea Alinei Cheslau care suferea de boala exostozelor multiple și avea nevoie de îngrijire specială. Acest lucru nu a lăsat indiferentă inima sensibilă a acestui minunat om, care a reușit să organizeze în scurt timp un spectacol clown în Bruxelles pentru a aduna bănuți pentru aceasta cauză. Era doar începutul unei lungi povesti de prietenie care a transformat încet, încet sufletul lui într-unul românesc.
Iarna anului 1999 a pus sămânță românească în inima lui. Venise cu încă 5 prieteni minunați să petreacă Crăciunul și Anul Nou cu copiii de la Târgu Frumos, in urma unul apel disperat pe care i l-am adresat. Zilele acelea au fost pentru David un prilej de dăruire, de iubire, de smerenie și de transformare. Întors la Bruxelles, singurul lucru pe care și-l dorea era bunăstarea acelor copiii.
Și așa a luat naștere Mergem, asociația care a reunit in jurul ei atâtea suflete frumoase și care reprezintă și acum un lanț de iubire, care leagă mulți oameni în Belgia. Ani la rând convoaiele umanitare au continuat spre Târgu Frumos, entuziasmul și dăruirea lui reușind sa facă din imposibil, posibil! Cu timpul aproape 200 de copii au fost “adoptați la distanta” de familii din Belgia, iar viața lor s-a ameliorat încet, încet. Iubirea lui a fost cea care a convins și a motivat….
Mai târziu povestea lui Sergiu, apoi a Cristinei și a Speranței Lulea și-au făcut loc in inima lui care se lărgise intr-atât încât devenise loc pentru orice situație disperata sau imposibila. Capatase darul de a transforma prin gândirea sa optimistă și prin speranță orice îndoială in certitudine. Apoi comunitatea de rromi, femei și copiii, de la Turda l-au mișcat profund și s-a mobilizat pentru a ajuta. David era de o carisma aparte, alimentată de iubire necondiționată și de dăruire.
Anul acesta după o boală grea, în care a fost plin de recunoștință pentru fiecare gest de atenție și iubire care i se acorda, a plecat la Domnul. In ultimul lui mesaj mă asigura ca și de acolo se va ruga pentru toți cei rămași in urmă. Fie ca sufletul lui sa aibă parte tot de atâta iubire și in eternitate!
Veronica Pintilie