Această lună, am primit în vizită pe Simon, companion în comunitatea din Cambridge
în Anglia. Bucurându-ne mereu de șederile sale în România, revenim cu experiență lui și
impresiile lui despre comunitatea noastră.
Bună Simon, poţi să ne povesteşti despre tine, despre experienţa ta la Emmaus… cum ai ajuns, de exemplu ?
Am venit la Emmaus pentru că de când am rămas singur, viaţa mea a devenit un iad, şi am avut adicţii (am devenit dependent). După câtva timp aşa, mă săturasem de viață și cineva mi-a vorbit despre un centru Emmaus la Cambridge. Munca mi-a permis să-mi păstrez gândirea ocupată, eram în cadrul unei comunităţi, cu reguli, companioni, un scop.
Care este locul tău de muncă în cadrul comunităţii Emmaus ?
Conduc duba, lucrez la bucătărie, la magazin… un pic de toate.
De ce ai venit la Emmaus Iaşi ? Ce îţi place aici ?
Pentru că “frumoase sunt ieșencele !!!” (zis în română ). Devenind serios, vroiam să văd grupurile Emmaus la nivelul internaţional, ceva diferit. Am fost trei luni la Satu Mare, mi-a plăcut să trăiesc la comunitate, mi-a plăcut și solidaritatea, să ajut alte grupuri Emmaus. Făceam donaţii către persoane care nu aveau nimic ca să construiască prima lor casă . M-am format în domeniul construcţiilor, am învățat să conduc maşini, după care m-am întors în Anglia cu un zâmbet și cu o meserie.
Comunitatea din Iași este atât de diferită ?
Da. Comunitatea din Anglia este localizată într-un cartier bogat, deci se fac mulți bani. Dar este diferit, ambianţa este diferită. La Iași, este mai mult decât o comunitate, este mai personal. Un director care mănâncă la prânz cu companioni… în Anglia, nu există aşa ceva. În Anglia, sunt salariaţii de o parte și beneficiarii de altă parte. Este separat, administrația n-are nicio legătură cu companionii. Aici, la Iași, este toată lumea împreună, ca o mare familie… nu este la fel la noi. Cum putem spune “comunitate” dacă n-avem sentimentul de a fi împreună ?
Care sunt proiectele tale în viitor, vrei să părăseşti Emmaus ?
Da, în următoare şase luni, cred că o să plec de la Emmaus. Vreau să muncesc în domeniul construcţiilor, ăsta este planul, să lucrez în afara comunităţii.
Ultima întrebare : îţi doreşti să revii la anul ?
Sigur că da, în luna martie dacă totul merge bine. Aş prefera să scap de zăpadă !!! Aprilie, mai, este mai bine.
Îţi mulţumesc
Cu plăcere (zis în limbă română)