Sammy a fost voluntar la Emmaus anul trecut. Încă mai este în România, așa că am profitat
de ocazie pentru a-i lua un interviu pentru că nu am avut timp să o facem când a plecat. A avut astfel timp să se gândească în urmă la acest an intens și ne prezintă povestea lui aici,
într-un format intitulat „povești mici”…
Bună, cine eşti ?
Numele meu este Sammy, am 26 de ani. Primele mele studii au fost în domeniul IT, așa că am studiat 4 ani și apoi am intrat în help desk (ajutând oamenii să rezolve probleme informatice). Făceam treaba asta în perioada de Covid, în 2021, și m-am săturat puțin să fiu mereu în fața unui ecran. (…) Eram destul de izolat. Așadar, m-am întrebat cum să ies din zona mea de confort și să merg să fac un nou proiect. De ce să nu plec în străinătate și m-am gândit la serviciul civic. M-am uitat la foarte multe misiuni și am văzut misiunea de la Emmaus care mi-a plăcut, în România, nu cunoșteam deloc această țară. (…) Domeniul social este ceva care mă atrage și pe mine, să pot ajuta oamenii după puterile mele, eram interesat să și descopăr activități noi. Totul a fost despre descoperire pentru mine și în același timp mi-a venit ideea de a aduce competențele mele informatice în timpul serviciului civic. Am ajutat destul de mult să rezolv anumite probleme informatice, am făcut și interviuri pentru scrisoarea lunii, acele lucruri care erau mai ușoare, iar pe lângă toate celelalte activități: marodul, contact cu companionii, Belvedere, Popești, multe alte activități.
Povestește-ne despre prima ta zi la fundație ?
Mi-am amintit că, atunci când am ajuns la comunitate, i-am întâlnit pe primii companioni, (…)
și am cunoscut oamenii puțin câte puțin. În ceea ce privește activitățile, a fost mai mult în modul descoperire, plus că trebuie să știți că la început când am ajuns eram singur, nu mai erau alți voluntari cu mine, așa că a fost puțin ciudat să descopăr tot acest mediu singur. Mai
era totuși o persoană care mă acompania în munca de zi cu zi, Leïla, ceea ce a fost liniștitor.
Povestește-ne despre cea mai bună amintire a ta la Emmaus?
Este o amintire destul de emoționantă. În timpul programului stradal, era un bărbat care locuia pe stradă, căruia i-au fost amputate picioarele. Așa că stătea toată ziua și noi îl aduceam mâncare. I-am găsit un scaun cu roți și l-am ajutat să se așeze pe scaun, și timp de 5 minute m-a ținut de mână, nu mi-a dat drumul, era super fericit să aibă acest scaun cu roți și aveam lacrimi în ochi, eu și el. (…) El a spus „abia acum voi putea să mă duc la cerșit”. Uneori mergeam să-l vedem, dormea, era tot alb, părea aproape mort (…) și de îndată ce a luat acest scaun cu roți, am văzut că a revenit la viață pentru că se putea mișca,
a luat culori, în sensul literal al termenului.
Povestește-ne despre cea mai bună amintire cu colegele tale de apartament?
Sunt mai degrabă momente bune la plural ! Totul am făcut împreună, toate serile cu Maureen, Ema și Eva, celelalte colege de cameră. Ne-am uitat la filme, am gătit împreună,
sunt toate aceste momente de împărtășire, și împreună cu Leïla.
Dar dacă trebuie să aleg un singur moment, a fost când Florin mi-a dat rețeta de la ciorbă.
Am început să gătesc, i-am trimis o poză la ora 10 seara și a venit să o guste! I-a plăcut mult și am stat așa până la miezul nopții, cu ciorbă și vin de casă. A fost o seară distractivă și
amuzantă.
Povestește-ne despre cea mai bună amintire a ta din România?
Am plecat în orașul Vatra Dornei să ne întâlnim cu voluntari de la Emmaus Satu Mare (…) pentru a face un fel de bilanț și de formare a anului de voluntariat. Am avut două zile de ședință și o zi de schi sâmbătă. A fost tare fain.